Fondul Proprietatea contestă o majorare de capital social la Aeroporturi București cu valoarea terenurilor de la aeroportul Băneasa, comandând un studiu care să clarifice situația.
„Aeroitalia” este prima companie care va opera zboruri regulate pe Aeroportul Internațional București Băneasa - „Aurel Vlaicu”, primul zbor fiind programat în 2 iunie, cu destinația Roma.
Înființat în 1912, Aeroportul Băneasa ocupă locul al 3-lea în topul celor mai vechi autogări funcționale de pe glob și locul al 2-lea în Europa, fiind, de asemenea, primul city airport din România și singurul din lume construit sub forma unei elice de avion. Din acest motiv, este încadrat ca monument istoric.
Compania Națională Aeroporturi București a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în valoare de peste 66 milioane de lei.
Fondul Proprietatea contestă supraevaluarea masivă a terenului Aeroportului Băneasa în valoare de 3,8 miliarde lei, care este de 11 ori mai mare decât evaluarea anterioară, a informat FP, acționar minoritar al CN Aeroporturi București (CNAB).
O aeronavă Boeing 767 care făcea o cursă cu regim special a fost implicată într-un accident aviatic, vineri, pe Aeroprotul București Băneasa - "Aurel Vlaicu", trenul principal suferind o defecțiune la aterizare. Cei 84 de pasageri de la bord au fost evacuați, fără a fi înregistrate persoane rănite. O anchetă a fost începută în acest caz. Potrivit BoardingPass.ro, este vorba de un avion Boeing 767 Omni Air care venea de la Kabul, Afganistan, și urma să plece, după alimentare, la Washington, D.C.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Mitruț Bogdan Ion, la data faptei director al Direcției Operaționale din Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu, pentru complicitate la trafic de influență. Mitruț ar fi ajutat un alt inculpat să pretindă și să primească comision pentru o serie de lucrări de mentenanță realizate în incinta aeroportului.
Contractul de reabilitare și refuncționalizare a interioarelor clădirilor A, B și Rotondă de la Aeroportul internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu, în valoare de 55,5 milioane de lei, a fost semnat luni, iar capacitatea de trafic se va mări la 350 de pasageri/oră, astfel încât o parte din traficul foarte mare de pe Otopeni să poată fi preluat, treptat, de Băneasa.
Compania Națională Aeroporturi București, care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a înregistrat, în primul trimestru al anului, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 2,99 milioane pasageri și 32.098 mișcări de aeronave (aterizări și decolări).
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a raportat, în primele nouă luni ale anului, un trafic aerian de aproape 10,51 milioane de pasageri, în creștere cu 7,57% raportat la perioada similară a anului precedent, când s-au consemnat 9,77 milioane de pasageri, cei mai mulți fiind înregistrați în luna august, respectiv 1,43 milioane, potrivit statisticilor CNAB, citate de Agerpres.
Se iau în calcul două variante ale proiectului, respectiv se va construi fie o centrală termoelectrică mai mare, cu putere instalată termică de 250 Gcal/h, fie una mai mică, de 50-60 Gcal/h. Dat fiind că terenul se află în zona de protecție a aeroportului Băneasa, este posibil ca Autoritatea Aeronautică Română să nu aprobe prima variantă, care necesită construirea unui coș de fum de 50 de metri.
Aeroportul Băneasa ar putea fi redeschis pentru traficul comercial de pasageri în mai puțin de doi ani, după extinderea capacității la 300 de persoane pe oră, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Valentin Iordache
Până la soluționarea procesului civil în care statul încearcă să recupereze prejudiciul din dosarul "Ferma Băneasa", Băneasa Investments ar putea primi despăgubiri de 7,5 milioane lei de la stat chiar pentru exproprierea unor suprafețe din terenul Băneasa Shopping Center.
Fostul director general al Aeroportului Internațional București Băneasa Florin Paul Fulger și mai mulți subalterni au fost condamnați pentru supraevaluarea lucrărilor de renovare a pistei. Procesul de la Judecătoria Sectorului 1 a durat mai bine de patru ani, în vreme ce faptele sunt comise în 2007. Decizia nu este definitivă.